Vasile Alecsandri – Sergentul - Versuri, versuri melodii, versuri traduse in romana, versuri colinde


Trimtie un vers - Contact - Cumpara reclama pe site

VersuriTitlu Vasile Alecsandri – Sergentul
Artist V, Vasile Alecsandri
Vizualizari 355 views on this post





Vasile Alecsandri


Sergentul

Pe drumul de costişe ce duce la Vaslui
Venea un om, cu jale zicând în gândul lui:
“Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă…
Aş vrea să zbor, şi rana din pulpă nu mă lasă!”
Şi bietul om, slab, palid, având sumanul rupt
Şi o cămaşă ruptă bucăţi pe dedesupt,
Păşea trăgând piciorul încet, dar pe-a lui faţă
Zbura ca o lumină de glorie mareaţă,
Şi-n ochii lui de vultur adânci, vioi şi mari
Treceau lucioase umbre de eroi legendari.
Opinca-i era spartă, căciula desfundată,
Dar fruntea lui de raze părea încoronată.
Calică-i era haina, dar străluceau pe ea
Şi crucea “Sfântul Gheorghe” ş-a “României Stea”.
Românul venea singur pe drumul plin de soare,
Când iată că aude fanfare sunătoare
Şi vede nu departe în faţa lui venind
Un corp de oaste mândră în aur strălucind.
Erau trei batalioane de garda-mpărătească
Mergând voios la Plevna cu dor s-o cucerească.
În frunte-i colonelul semet, pe calu-i pag,
La bravii săi tovarăşi privea ades cu drag,
Şi inima în pieptu-i bătea cu foc, deşteaptă,
Căci el visa, privindu-i, la lupta ce-i aşteaptă.
Deodat’ el dă cu ochii de searbădul român
Ce stase-n loc la umbră, sub un stejar bătrân,
Şi mult se minunează, şi nici că-i vine-a crede
Când crucea “Sfântul Gheorghe” pe sânul lui o vede
Ş-opreşte regimentul, iar bravul colonel
Se-nchină la drumeţul, s-apropie de el
Şi-i zice cu blândeţe: “De unde vii, străine?”
“Vin tocmai de la Plevna.” “Cum e acolo?” “Bine.”
“Dar aste decoraţii cum, cine ţi le-a dat?”
“Chiar domnitorul nostru ş-al vostru împărat.”
“Dar pentru care fapte?” “Ştiu eu?… Cică drept plată
Că am luat eu steagul reduţei… şi pe dată
Cu el, străpunşi de glonţuri, ne-am prăbuşit în şant…”
“Dar ce rang ai, voinice?” “Am rang… de dorobanţ!”
Atunce colonelul, dând mâna cu sergentul,
Se-ntoarce, dă un ordin… Pe loc, tot regimentul
Se-nşiră, poartă arma, salută cu onor
Românul care pleacă trăgând al lui picior.

Mirceşti, decembrie 1877

Incoming search terms:


Download versuri Vasile Alecsandri – Sergentul song lyrics for mp3 information, descargar letras de Vasile Alecsandri – Sergentul versuri romana Vasile Alecsandri – Sergentul paroles testo gratis dalszoveg magyarul Vasile Alecsandri – Sergentul lyrique referencias versuri corecte cuvinte piesa, citeste si voteaza versurile online traducere versuri in limba romana descarca lyrics sau salveaza cuvintele txt text melodie Vasile Alecsandri – Sergentul lyrics letra de album full tracklist.

Related Posts
No comment yet. Let you write first comment.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.